My.BankNews.ro
Data:24.03.2017 | Home | Curs Valutar | Locuri de Munca | English

Banii creati de BCE se acumuleaza in Germania, avertizeaza Bundesbank

Noii bani tipariti de Banca Centrala Europeana pentru a sustine cresterea economica si inflatia in zona euro ajung sa se acumuleze in Germania, pentru ca investitorii sunt reticenti in a se aventura in afara celei mai puternice economii din zona euro, indica datele comunicate luni de Banca Nationala a Germaniei (Bundesbank), informeaza Reuters.

Aceste date arată că o mare cantitate din banii tipăriți de BCE pentru a cumpăra obligațiuni ajung în conturile bancare din Germania, deținute deseori de investitorii străini, și rămân acolo. În aceste condiții, solicitările de plată ale Bundesbank în cadrul sistemului de plăți Target 2 au atins un nivel record de 814 miliarde euro în luna februarie.

În cel mai recent raport lunar al său, Bundesbank susține că acești bani creați de BCE nu se îndreaptă spre alte părți din zona euro, chiar dacă randamentul obligațiunilor este mai mare acolo decât în Germania. Aceasta demonstrează reticența investitorilor în a-și plasa banii în economiile mai slabe și ridică semne de întrebare cu privire la eficiența programului de stimulare al BCE.

"Este remarcabil că aceste efecte secundare ale programului de achiziții de active nu se fac resimțite în unele țări", se arată în raportul Bundesbank.

Înainte ca criza datoriilor din zona euro să atingă vârful în 2012, banii ieșeau din Germania în căutare de randamente mai mari în țări precum Grecia, Spania și Italia. Această tendință s-a inversat după 2010, pe măsură ce criza datoriilor a escaladat, iar încrederea în țările cu datorii mari nu s-a refăcut în pofida eforturilor BCE.

Economia germană a continuat să crească și va face acest lucru și în viitorul apropiat, susține Bundesbank în raportul său, citând avansul producției industriale, ca urmare a cererii ridicate, atât din interiorul Germaniei, cât și de peste hotare.

Solicitările și datoriile băncilor centrale din zona euro în cadrul sistemului de plăți Target 2 nu sunt o problemă atâta timp cât există uniunea monetară. Însă, dacă zona euro s-ar destrăma, debitorii, băncile centrale ale țărilor care ar ieși din blocul comunitar, ar trebui să ramburseze banii.

Sursa: Agerpress

^ Sus | Versiunea grafica | BankNews.ro - Copyright © 2006 BankNews.ro. All rights reserved.