My.BankNews.ro
Data:20.08.2017 | Home | Curs Valutar | Locuri de Munca | English

Prima emisiune de obligațiuni Vrancart debutează la BVB pe 18 aprilie

Producatorul de hartie si carton Vrancart a decis sa foloseasca piata de capital ca sa obtina finantare pentru dezvoltarea activitatii si a atras 38,25 milioane de lei de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) prin intermediul primei emisiuni de obligatiuni, care vor intra la tranzactionare pe data de 18 aprilie, potrivit unui comunicat al companiei, publicat pe site-ul BVB.
Vrancart, controlat in proportie de 75% de SIF Banat-Crisana (SIF1), este unul dintre cei mai importanti producatori de carton ondulat, hartie pentru carton ondulat si hartii igienico-sanitare din Romania si are o vechime de 40 de ani in acest domeniu de activitate. Infiintata in 1977 sub denumirea de Combinatul de Celuloza si Hartie Vrancea, compania si-a schimbat numele in Vrancart in 1992.
Fabricate din deseuri reciclabile, produsele companiei sunt biodegradabile si nu au impact negativ asupra mediului, ca urmare a unei permanente preocupari fata de ocrotirea naturii si a mediului inconjurator.
Bursa de Valori Bucuresti administreaza piete de actiuni, obligatiuni si alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative de tranzactionare si furnizeaza o gama variata de servicii participantilor la pietele financiare.
BVB este o companie listata pe propria piata din 2010.

Agerpres
^ Sus | Versiunea grafica | BankNews.ro - Copyright © 2006 BankNews.ro. All rights reserved.