My.BankNews.ro
Data:21.08.2017 | Home | Curs Valutar | Locuri de Munca | English

Bloomberg: Blue Air ar putea plati 1,84 miliarde de dolari pentru achizitionarea a 20 de aeronave moderne Boeing

Boeing, cel mai mare producator de avioane din lume, negociaza cu operatorul aerian low-cost Blue Air vanzarea a cel putin 20 de aeronave de ultima generatie 737 Max, pretul de catalog fiind de 1,84 miliarde de dolari, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul.

Blue Air ar putea face comanda săptămâna viitoare, la Salonul Aeronautic de la Paris, și ar putea să o extindă până la 50 de aeronave, susțin sursele.

Acestea au precizat că Blue Air a preferat modelul 737 Max de la Boeing în locul modelului A320neo de la Airbus. 737 este cel mai bine vândut model al companiei americane.

Reprezentanții Blue Air și Boeing nu au comentat informația.

Tranzacția ar dubla flota Blue Air, care la sfârșitul anului trecut era alcătuită din 25 de avioane 737 de generație mai veche, și ar sprijini competitivitatea operatorului aerian în fața rivalelor low-cost Wizz Air, Ryanair și EasyJet, care toate și-au extins rutele în Europa Centrală.

Sursa: Agerpress

^ Sus | Versiunea grafica | BankNews.ro - Copyright © 2006 BankNews.ro. All rights reserved.