My.BankNews.ro
Data:26.07.2017 | Home | Curs Valutar | Locuri de Munca | English

INTERVIU Presedintele ANSVSA: Romania poate fi considerata o insula de siguranta epidemiologica in partea aceasta a Europei

Romania nu se confrunta la ora actuala cu niciun focar de pesta porcina africana, desi este inconjurata de aceasta boala care evolueaza in opt state, fiind "stransa ca intr-un cleste'', a afirmat, intr-un interviu acordat AGERPRES, presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Branescu.

Acesta susține că reprezentanții Comisiei Europene desfășoară foarte des audituri la ANSVSA, tocmai pentru că sunt rezervați în ceea ce privește evoluția acestei boli pe teritoriul țării, însă, în prezent, România poate fi considerată din punct de vedere sanitar-veterinar "o insulă de siguranță epidemiologică".

Șeful ANSVSA a mai vorbit în interviu despre negocierile privind exporturile de produse alimentare în China, despre situația exportului de carne de porc către țări terțe, precum SUA și Japonia, după includerea României pe lista țărilor libere de pestă porcină clasică, dar și despre negocieri intense pentru alte piețe de export.

Nu în ultimul rând, Brănescu a menționat că în a doua jumătate a săptămânii viitoare vor fi gata rezultatele finale pentru cele 29 de probe prelevate din preparate alimentare din Olanda, Germania și Belgia, susceptibile de dublu standard, dar care vor fi anunțate de ministrul Agriculturii, Petre Daea, coordonatorul acestui grup de lucru.

AGERPRES: România este în alertă maximă din cauza pestei porcine africane, care recent a apărut și în Cehia. Cât de gravă este situația din acest punct de vedere? Geronimo Brănescu: Într-adevăr, România pare strânsă ca într-un clește, din păcate, de pesta porcină africană, care iată, că evoluează destul de rapid. A început în Republica Moldova, s-a extins în Ucraina, focarele sunt foarte agresive și au o creștere numerică exponențială în Ucraina și iată că, aparent surprinzător, a apărut în Cehia. Au fost șapte țări afectate: Polonia, țările Baltice (Estonia, Lituania, Letonia), Belarus, Republica Moldova, Ucraina și mai nou Cehia. Cehia, cu o suspiciune de vehiculare prin vector uman, se pare că este vorba de un produs alimentar care a fost abandonat sau resturi de produse alimentare care ar fi fost abandonate într-o parcare sau într-un spațiu de odihnă, fie de conducătorii auto de transport internațional, fie de turiști. Este o supoziție în acest sens, dar cert este că la acest moment, într-un timp foarte scurt, au înregistrate 25 de focare, deci este o evoluție galopantă, toate pe mistreți, niciun focar pe porcul domestic. Se pare că din primele estimări vorbim de o tulpină virală extrem de agresivă, mai agresive decât celelalte tulpini care au fost identificate până la acest moment, așa încât, cum vă spuneam, România apare strânsă ca într-un clește, fiind practic înconjurată la Est și Nord-Vest de pesta porcină africană.

AGERPRES: Este un motiv de îngrijorare pentru fermierii români? Geronimo Brănescu: Da, este motiv de îngrijorare pentru fermieri, pentru autorități, pentru toată lumea. Noi facem eforturi susținute și încercăm atât cât putem să ne ținem țara departe de riscul apariției pestei porcine africane. Nu știm însă cât timp vom putea face acest lucru. Avem într-adevăr intensificate toate formele de control, chiar pot să vă spun că am solicitat rețelelor de benzinării, precum și aeroporturilor, să își intensifice acțiunile de salubrizare a spațiilor destinate depozitării reziduurilor alimentare și colectarea acestora, având în vedere această experiență oarecum nouă cu Cehia. De asemenea, avem alertate la maximum autoritățile din cadrul Direcțiilor Sanitar Veterinare din cele opt județe riverane, pe Nord și pe Est. Punctele vamale, de asemenea, sunt alertate pentru a face un control cât se poate de eficient al bagajelor călătorilor. Se face un control, de asemenea cu maximă de rigurozitate, a transportatorilor, a mărfurilor transportate, asigurăm o supraveghere cât de eficient se poate pentru a putea identifica într-un timp cât se poate de scurt un eventual cadavru cu proveniența de la un animal mort de pesta porcină africană sau animale cu un comportament schimbat și cu suspiciune de pestă porcină africană.

AGERPRES: Căldura este un factor de răspândire a pestei porcine africane? Geronimo Brănescu: Nu neapărat. Discutăm de două tipuri de vectori. Vorbim de vectorul uman, cel care transportă produse de origine animală, fie pentru consum propriu sau destinate comercializării. Noi am interzis cu desăvârșire intrarea în țară din zonele de risc a acestor categorii de mărfuri. De asemenea, vorbim și de vectorul animal, care este reprezentat în special de porcul mistreț, pentru că porcul domestic nu circulă pe arealul acesta, însă porcul mistreț, care are o capacitate de difuzie semnificativă și se poate deplasa pe distanțe de până la 20 de kilometri pe zi — și dacă dorim să facem o corelație cu anotimpul acesta, dat fiindcă vegetația din cauza căldurilor se reduce—, mistrețul, în căutarea sa de hrană, se poate deplasa în diferite zone în care mâncarea este mai abundentă, putând să tranziteze zonele de frontiere și putând să genereze un risc de răspândire a bolii.

AGERPRES: Există personal suficient pentru implementarea acestor măsuri de supraveghere în zonele de risc maxim? Geronimo Brănescu: Ne-am mobilizat și deocamdată acoperim cele opt județe de risc, acoperim zona de frontieră și facem supravegherea așa cum ne-am propus, până la acest moment. De asemenea, am dispus măsuri și ne-am redistribuit și pe sectorul de sud-vest, având în vedere episodul din Cehia. Suspicionez o oarecare vulnerabilitate pe tronsonul sud-vestic, spațiul fostei Iugoslavii, unde de asemenea considerăm că putem lua în calcul un risc de difuzare a bolii.

AGERPRES: Ce trebuie să facă fermierii, în special cei care dețin ferme comerciale, pentru a evita difuzarea bolii, care știm că are evoluție rapidă și mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc și aduce pagube imense? Ce recomandări au autoritățile în acest sens? Geronimo Brănescu: Toți fermierii au fost informați, toți cetățenii au fost informați, atât cu ajutorul dumneavoastră, a campaniilor media, cât și prin afișe tipărite, cu ajutorul colegilor noștri — medicii veterinari de pe tot teritoriul țării — să ne anunțe cu maximă promptitudine de orice apariție a unui caz suspect, nemaivorbind de mortalități, pentru a putea fi izolat, prelevate probe și dispuse măsuri urgente.

Noi încercăm atât cât putem să ținem boala deoparte, dar vă spun că presiunea este din ce în ce mai mare pe România. De altfel, Comisia Europeană a spus că este o minune. Ei nici nu au luat în calcul că în primele luni nu o să intre în țară. Colegii mei fac eforturi, celelalte autorități competente ne dau tot suportul și, împreună, încercăm să ținem cât mai departe boala.

AGERPRES: Comisia Europeană poate ajuta în vreun fel în această situație ? Geronimo Brănescu: Deocamdată, Comisia Europeană ne ajută diseminând experiența statelor în care evoluează deja pesta porcină africană, cu structuri informative suport. În cazul în care vom avea și noi focare, probabil că vom solicita și ajutor financiar, dar sperăm să nu fie nevoie. De altfel, pentru Comisia Europeană este o formă de mirare și sunt foarte rezervați în a ne crede că nu avem încă pesta porcină africană, și nu o avem, și tocmai de aceea suntem deschiși. Avem periodic audituri organizate de CE. Vin foarte des, ne verifică, ceea ce până la urmă nu este tocmai rău. Este foarte bine să se convingă că la momentul acesta cel puțin nu avem pestă porcină africană.

AGERPRES: O altă boală, gripă aviară, a făcut ravagii în fermele comerciale din Ungaria. Care este situația în România? Geronimo Brănescu: Gripa aviară are o ciclicitate legată de migrația păsărilor călătoare și sigur că aceste focare se intensifică și se suprapun pe anumite coridoare și pe anumite perioade temporale de migrație ale păsărilor călătoare. Poate n-ar fi lipsit de importanță să subliniez faptul că România poate fi considerată din punct de vedere sanitar-veterinar, cel puțin la momentul discuției noastre, o insulă de siguranță epidemiologică, pentru că vorbeam de pesta porcină africană, care practic ne amenință pe frontiera estică și nordică, vorbim acum de gripă aviară, care practic a devastat Ungaria. În România au fost identificate cazuri de gripă aviară, dar numai în gospodăriile populației și la păsările sălbatice, pe când în Ungaria a intrat în exploatațiile profesionale și a provocat pagube extraordinare, ceea ce în România nu s-a întâmplat. De asemenea, în sud și în sud-vest evoluează dermatoza nodulară, care de asemenea are efecte dezastruoase la bovine și a blocat, practic, Bulgaria sub aspectul exporturilor pentru bovine. Deci, așa cum vă spuneam, facem eforturi semnificative și deocamdată România a rămas o insulă de siguranță epidemiologică în partea aceasta a Europei.

AGERPRES: Focare de boala limbii albastre au mai fost înregistrate în acest an pe teritoriul României? Geronimo Brănescu: Deocamdată, nu am avut focare de boala limbii albastre, încercam să le gestionăm și pe acestea, atât de bine pe cât putem, astfel încât să avem comfort epidemiologic, care până la urmă se transpune în siguranță alimentară, în posibilitatea generării unor exporturi, deschideri de piețe de export, mai ales în acest context cu blocajele riverane pe care noi încercăm să le valorificăm și să ieșim pe cât mai multe piețe și poate că nu ar fi lipsit de interes să vă spun că în aceste sens derulăm cu Turcia relații de export intense. Este vorba de toate categoriile de rumegătoare: ovine, caprine, bovine. Am obținut contingentări pentru toate categoriile, cele destinate sacrificării imediate, cele destinate creșterii și îngrășării, precum și cele destinate reproducției, deci avem o relație intensă de export pe Turcia.

AGERPRES: Care mai este relația cu Israel, pentru că în acest an au fost ceva blocaje pe exportul de ovine cu această țară? Geronimo Brănescu: Pe relația cu Israel, noi am răspuns tuturor solicitărilor de ultimă oră, deoarece a apărut un blocaj pe ovine destinate sacrificării imediate, dar este de precizat că în continuare funcționează relația de export pentru ovine destinate creșterii și îngrășării, precum și pe toate categoriile de ovine. Într-adevăr, singurul blocaj care a apărut a fost la ovine destinate sacrificării imediate. Au fost probleme legate de metodele de castrare, pentru că, în agreement-ul pe care noi l-am avut, partea israeliană nu a precizat, în mod distinct, că ar dori o anumită formă de castrare. (...) Din acest motiv, am dispus măsurile necesare și, pe cale de consecință, vom agrea pentru exportul relației Israel numai exploatații profesionale și centrele de colectare, care utilizează metoda sângeroasă. Deci, metodele nesângeroase — cele prin presare și cu atrofiere testiculară — au fost eliminate, tocmai în ideea de a elimina cât se poate de mult riscurile generate pe acest segment.

De asemenea, au fost finalizate negocierile cu Qatar pentru certificarea exportului pentru ovine și sunt aproape finalizate pentru bovine. Cu Yemen suntem de asemenea în negocieri pentru conformitatea sanitar-veterinară, urmând să definitivăm negocierile, cu Arabia Saudită au fost comunicate toate informațiile tehnice solicitate pentru exportul de rumegătoare mari și mici și acum așteptăm vizita părții saudite pentru evaluarea în teritoriu. Este ultimul pas, ca să spun așa, care se poate face într-o relație tehnică de genul acesta: vin și constată solicitările, condițiile tehnice agreate de comun acord, după care se agreează modelul comun de certificare sanitară-veterinară. Practic, noi suntem deja cu Arabia Saudită în faza în care s-a agreat modelul de certificare sanitar-veterinară, urmând să vină să facă vizita pentru conformitate.

De asemenea, Tunisia este o destinație interesantă și suntem în plin proces de negociere a condițiilor sanitar-veterinare de certificare a exportului cu rumegătoare mari și mici, iar în viitorul imediat cred că se pot finaliza, pentru că sunt doar chestiuni de detalii, iar pe relația cu Iordania se derulează deja export tot cu rumegătoare mari și mici.

AGERPRES: România a intrat recent pe lista țărilor libere de pestă porcină clasică, ceea ce permite exportul de carne de porc către țări terțe, precum SUA și Canada, după mulți ani de blocaj în comerțul cu carne de porc. Ce noutăți aveți pe acest segment? Geronimo Brănescu: Într-adevăr, am reușit să depășim această barieră, care ne-a ținut blocați în comerțul cu carne de porc pentru țări terțe. A fost un efort colectiv și de durată, dar este într-adevăr o realizare de care trebuie să ținem și este unul dintre motivele pentru care mi-aș dori foarte mult să nu ne afecteze cealaltă boală, respectiv pesta porcină africană. Totuși, trebuie precizat faptul că vorbim despre două boli diferite, iar în cazul apariției restricțiile pentru pesta porcină africană nu sunt corelate cu pesta porcină clasică. Vorbim aici de regionalizare și de neafectarea statutului de țară, care, odată dobândit, doar în cazul apariției pestei porcine clasice putem să îl mai pierdem. Practic, de circa 10 ani, din 2007, nu am mai avut această boală: pestă porcină clasică.

În acest sens, cu Japonia, țara cu care suntem în tratativele cele mai avansate de îndată ce am obținut statutul de țară liberă la pestă porcină clasică, am reluat schimbul de informații tehnice și în acest moment, cel puțin pe segmentul de carne de porc, avem solicitat avizul de export pe această relație, așteptându-se avizul de conformitate și decizia finală din partea părții japoneze. Acest lucru înseamnă că tot ceea ce este legat de negocierea tehnică a fost finalizat pentru carnea de porc pe relația cu Japonia, care este o piață destul de exclusivistă. Așteptăm partea japoneză cu agreement-ul final, ei făcând deja și vizita la noi.

AGERPRES: Se poate întâmpla în cursul acestei veri? Geronimo Brănescu: Este posibil. Ei vor fi cei care vor hotărî momentul de oportunitate în care vor veni. Poate fi mâine și peste o săptămână și peste o lună. Aici negocierile au fost finalizate, vizita a fost făcută, astfel încât ei hotărăsc când începem exportul. Cel mai mult ei vor să cumpere carne de porc, congelată sau refrigerată, în funcție de opțiunea lor comercială. Noi am asigurat tot ce înseamnă agreement tehnic pentru toate categoriile de carne de porc, restul ține de alte autorități ale statului, să negocieze punctual subiectul.

AGERPRES: Cu SUA au fost demarate negocieri pe partea de export? Geronimo Brănescu: Da, cred că este subiectul cel mai cald acum. În perioada 17 — 21 iulie 2017, o să avem o vizită de evaluare din partea APHIS (Animal and Plant Health Inspection Service), parte din USDA (United States Department of Agriculture), departamentul de agricultură al SUA, care vor veni să efectueze inspecția pentru animale vii și pentru uniformitatea și echivalența sistemului de control și supraveghere sanitar-veterinar pentru pestă porcină, febra aftoasă și pestă bovină, boli de care noi suntem indemni (nu există boala — n. r.).

AGERPRES: Care mai sunt negocierile de export pe relația cu China? România a obținut prelungirea perioadei de tranziție pentru exportul de miere în această țară? Geronimo Brănescu: Da, într-adevăr, am avut o vizită în China și am încercat să obținem maximum din acea vizită. Deși a fost o vizită scurtă, practic mai lung a fost drumul decât vizita, a fost foarte eficientă. Am zburat 42 de ore ca să stăm 39 acolo, dar am fost invitați și am participat la acel eveniment (Conferința pentru controlul calității, inspecției și carantinei, de la Ningbo — n. r.), în cadrul căruia am semnat acordul pentru exportul de material seminal. De asemenea, am reușit să obținem, în urma negocierilor care n-au fost tocmai simple, prelungirea perioadei de tranziție pentru miere, perioadă de tranziție care expira luna aceasta. Și nu numai că am reușit să o prelungim, dar nu am mai definit-o în timp, astfel încât avem perioade de tranziție până la finalizarea totală a negocierilor bilaterale. Desigur că nu o să le lungim la infinit, pentru că este interesul comun să finalizăm aceste negocieri, dar partenerul chinez este destul de riguros și de exigent, astfel încât negocierile sunt punctuale, noi încercând să ne apărăm cât mai bine statusul nostru. Chinezii sunt și producători, dar și consumatori de miere. China este o destinație extrem de căutată, de exemplu, Slovenia are o campanie extrem de intensă, o campanie pentru exportul de miere pe piața Chinei, dar mai sunt și alte țări europene, care, la această reuniune, 16+ China, și-au manifestat interesul față de acest subiect. Spre mulțumirea noastră noi am reușit să extindem această perioadă de tranziție și să nu blocăm exporturile românești pe piața chineză.

Am deschis, de asemenea, negocierile pentru exportul de carne de pasăre, urmând să se deruleze în timp și să avem un echivalent al sistemului de supraveghere sanitară-veterinară și într-un final să obținem forma de certificare pentru export. Dar este doar un început, negocierile vor mai dura.

Noi nu am exportat niciodată carne de pasăre în China, doar tacâmuri, gheare de pui. Aceste produse se duc către Hong Kong, via Turcia. Există astfel de zone de export, care la ei sunt considerate un fel de delicatese. Le-am văzut și eu în magazinele din China. Știu unitatea din Mangalia care condiționează aceste gheare și le-am văzut și puse la vânzare, în capătul celălalt al lumii. De asemenea, am demarat discuțiile pentru certificarea sanitară pe componenta noastră a lucernei, componenta fitosanitară intrând sub autoritatea Ministerului Agriculturii.

AGERPRES: Un subiect sensibil și extrem de important pentru consumatorii români este cel legat de alimentele susceptibile de dublu standard. Ministerul Agriculturii a anunțat că 29 de probe prelevate din preparate din carne, din lapte, conserve de pește și ciocolată din Olanda, Germania și Belgia au fost înaintate spre analiză comparativă Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București. Când vom cunoaște rezultatele? Geronimo Brănescu: Într-adevăr, cele 29 de probe au fost supuse examinării analitice în cadrul Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară din București. Sunt norme tehnice și timpi tehnici necesari evaluării la care au fost supuse produsele respective. Estimăm că în a doua jumătate a săptămânii viitoare vom avea rezultatele finale, pe care le vom aduce la cunoștință prin intermediul domnului ministru Petre Daea (ministrul Agriculturii — n. r.), cel care coordonează acest grup de lucru.

AGERPRES: Anul trecut au fost numeroase alerte alimentare la nivel european care au vizat produse din carne de pui și ouă infectate cu Salmonella, provenite din Polonia. Au mai fost astfel de probleme anul acesta? Geronimo Brănescu: Pentru asta funcționează sistemul de alertă rapidă, ca să putem să colaborăm, să avem o reacție rapidă la nivelul UE, să putem să identificăm cu maximă promptitudine produsele generatoare de risc și să le extragem din piață. Aceste alerte apar pe diferite categorii de produse. Nu am avut evenimente semnificative sub acest aspect, până la momentul discuției noastre.

AGERPRES: Dar produse românești au fost în sistemul de alertă anul acesta? Geronimo Brănescu: Am avut o situație cu niște brânză din Italia, nu cantități semnificative, probabil că infestații apărute din erori de manipulare, depozitare sau transport necorespunzător, cantități mici. Încercăm să le oprim cât de repede putem.

AGERPRES: Circulația medicamentelor utilizate în sistem veterinar este o problemă care trebuia reglementată. Ce demersuri au fost făcute în acest sens? Geronimo Brănescu: Avem deja inițiate demersurile de verificare a Legii 160/1998, cu privire la exercitarea profesiei de medic veterinar, iar în sensul acestei legi noi vizam cu maximă atenție și circulația medicamentului de uz veterinar. Vrem să avem o trasabilitate și o gestiune a medicamentului realizată de personalul tehnic de specialitate, până la utilizatorul său final, până la medicul veterinar de liberă practică, care efectuează tratamentele și manoperele sanitare veterinare. Propunerea de modificare legislativă se află pe circuitul de avizare interministerială și dorim ca, prin promovarea acestei legi, să finalizăm eforturile noastre în acest sens, astfel încât gestiunea medicamentului veterinar să se facă într-o manieră mult mai riguroasă și mult mai severă.

AGERPRES: Aveți resurse financiare și umane suficiente pentru derularea tuturor acestor programe? Ați solicitat sume suplimentare la rectificare? Geronimo Brănescu: Bugetul este satisfăcător până în acest moment, nu pot să mă plâng, dar întotdeauna e loc și de mai bine. Am solicitat o rectificare pozitivă pentru bugetul nostru. Sigur că lucrurile se pot schimba în momentul în care avem episoade de genul pestei porcine africane. Atunci ne ducem într-o altă zonă de cheltuială și consum sau oricare altă boală, care, pe cale de consecință, va genera cheltuieli suplimentare, astfel încât să ne putem face treaba. Avem de asemenea promovată, în acest plan, o propunere de modificare legislativă — mă refer la OUG pentru modificarea Legii 42, în care vizam o mai bună așezare pe compartimentele tehnice la nivelul autorității centrale și a structurilor teritoriale. Este și aceasta pe circuitul de avizare și așteptăm cu interes să iasă, ca să putem să o aplicăm.

AGERPRES: Ați demarat controale pe litoral, unde am văzut că sunteți foarte activi. Ce se întâmplă în celelalte zone din țară, alte destinații de vacanță ale românilor? Geronimo Brănescu: Într-adevăr, avem o activitate destul de intensă pe litoral, în primul rând pentru că este început de vacanță și nu întotdeauna agentul economic își intră de la bun început în capabilități. Pentru noi, nu amenda este un scop în sine, nu asta ne-o dorim, amenda este o formă corectivă, pe care o aplicăm atunci când nu sunt respectate condițiile de siguranță alimentară. Avem și agenți economici, care, deși au fost amendați și le-a fost suspendată sau interzisă activitatea, continuă să vândă, dar ei intră astfel sub incidența zonei penale. Din punctul nostru de vedere, scopul nostru declarat este acela de a reduce pe cât posibil riscul apariției de toxiinfecție alimentară. Nu amenzile, nu confiscările sunt scopurile noastre, ci reducerea numărului de cazuri de toxiinfecții alimentare.

De asemenea, avem acțiuni de control la nivel național pentru toate zonele de interes turistic, pentru traseele turistice. Fiecare direcție sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor are organizate echipe de intervenție și echipe de patrulare care verifică traseele turistice și zonele turistice, cu o anumită cadență și în funcție de riscul și nivelul de risc generat de zona respectivă. În ceea ce privește litoralul, în afară de aparatul propriu din cadrul DSV Constanța, au mai fost detașați 10 inspectori din țară, care au făcut echipe comune și constituie acel colectiv temporar de lucru, suplimentând eforturile colegilor de la Constanța.

Sunt șapte echipe care funcționează în cadrul Comandamentului estival, împărțit în șapte segmente, sunt șapte zone turistice care sunt verificate de aceste echipe, iar rezultatele sunt aduse cu promptitudine, consider eu, la cunoștința opiniei publice.

AGERPRES: La ora actuală, mâncăm alimente sigure pe litoral și în România? Ce sfaturi aveți pentru consumatori? Geronimo Brănescu: Eu continui să susțin această idee: Litoralul românesc este sigur din punct de vedere al siguranței alimentare. Sigur, lucrurile sunt perfectibile, nimic nu e perfect, dar în fiecare an încercăm să fim mai buni. Sfatul pentru consumatori este să își achiziționeze produsele din unități înregistrate și autorizate sanitar-veterinar, să nu se bucure la chilipiruri, să nu se bucure la produsele "pseudo tradiționale", care se regăsesc la tot felul de colțuri de stradă sau pe mai știu eu unde, de-a lungul traseelor turistice sau șosele, să nu își țină produsele, indiferent că vorbim despre cei care se deplasează la mare pe malul Mării Negre sau în alte zone cu potențial turistic, să nu își lase produsele un timp îndelungat sub influența razelor de soare. Acum sunt peste tot magazine alimentare de unde pot fi achiziționate, sunt numeroase, să nu ia cantități mari. Odată început un produs, este indicat să fie consumat până la capăt. Nu este indicată reambalarea produselor, nu este indicat contactul acestora cu alte categorii de produse... norme generale, norme generale care se cer a fi respectate în primul rând pentru binele nostru. De asemenea, în condițiile în care sesizează neconformități, ei le pot comunica și cu maximă promptitudine le identificăm și bineînțeles că le și rezolvăm.

Sursa: Agerpress

^ Sus | Versiunea grafica | BankNews.ro - Copyright © 2006 BankNews.ro. All rights reserved.